In primul rand cred ca trebuie constientizat ca o mare parte din „criza” este o criza de optimism din partea companiilor si managerilor care se manifesta prin precautii deosebite in luarea deciziilor in piata, determinate in parte si din cauza schimbarii psihologiei cumparatorilor. Cumparatori care, sub presiunea modificarii cursului de schimb, a cresterii dobanzilor si a abundentei de informatie despre „criza” tind sa devina conservatori cu resursele. Pe cale de consecinta bugetele alocate brandurilor reflecta o predilectie catre economie, perceptia negativa sau exagerat de prudenta asupra viitorului si a increderii in vitalitatea si capacitatea de generare de profit. Cred ca optimismul ar trebui sa caracterizeze mai mult atitudinile si actiunile companiilor deoarece „iesirea” din „asa zisa criza” este proprie acelora care actioneaza si nu stagneaza.
Brandurile sunt instrumente comerciale al caror succes se masoara prin vanzari si evolutie pozitiva. Prin urmare, eforturile si bugetele dedicate acestora din partea managementului pot fi convertite in beneficii mai ales in aceasta perioada deoarece, statistic vorbind, cea mai mare parte a companiilor vor alege calea conservativa. Aceia care vor privi aceasta perioada ca o oportunitate vor avea de castigat.
Nevoia de incredere din partea consumatorilor creste exponential in aceste momente iar brandurile care vor sti sa o conserve sau sa o castige vor fi castigatoare. Mai mult, vor „iesi din criza” cu avantaje competitive nete fata de concurenta, cu market share marit, brand awareness si vanzari pozitive.
Din punctul nostru de vedere, fie ca vom fi consultati pentru un nou brand sau un proces de rebranding nu inseamna decat optimism si incredere, o strategie de business solida si fundamentata, antreprenoriala, activa, adica exact ceea ce ne dorim de la clientii nostri. Rebranding sau nu, brandurile trebuie sa-si revizuiasca in acest moment pozitia in piata si daca ceea ce au livrat pana acum consumatorilor mai este relevant pentru ei. Rebranding sau nu, consumatorii nu trebuie sa simta ca primesc mai putin decat au fost obisnuiti.
Asteptarile noastre pentru 2009 sunt in spiritul optimist enuntat. De aceea Branzas si-a intarit si extins competentele in strategie, design, planificare si implementare de marketing pe toate planurile necesare oricarui departament de marketing. Pot spune ca suntem pregatiti sa consultam clientii nostri oferindu-le cea mai extinsa paleta de servicii in domeniul in Romania si o larga expertiza de 15 ani in aproape toate domeniile economice importante.
Atitudinea antreprenoriala nu ne-a parasit, in aceasta perioada fiind nevoie de ea mai mult ca niciodata. O caracteristica esentiala a Branzas este pastrarea continua a legaturii cu clientii. Brandurile sunt entitati in continua evolutie si miscare si de aceea au nevoie permanenta de monitorizare si fine tuning, reasezarea unei strategii, fie de brand sau de comunicare sau de redesenarea identitatii. Asa se explica faptul ca suntem singura companie de branding si design din Romania care si-a pastrat clientii si a lucrat continuu pentru ei perioade indelungate de timp, pentru unele dintre ele si 10 ani. Continuitatea si atituidinea proactiva fata de brandurile clientilor nostri este unul dintre atuurile noastre unice in piata.
Pentru 2008 putem mentiona Ave, brandul de carne si preparate din pui relansat la nivel national dupa aproape un an de consultari sustinute si creativitate a designerilor nostri. De asemenea, pentru un vechi client al nostru, Elis Pavaje, lider national in sisteme de pavaj, lansat cu ajutorul nostru acum 6 ani, am realizat toata strategia de brand si redesenarea identitatii in acord cu noua pozitionare si conceptul de brand, rezultatul fiind vanzari exceptionale, dezvoltarea unei noi fabrici, premii pentru cel mai bun stand expozitional, samd. Cu mandrie mentionez brandul Galbenel, oul care dupa 2 ani de la lansare si eforturi continue din partea noastra a ajuns lider de piata surclasand companii deja traditionale. Consider extrem de pozitive rezultatele de piata a primului brand de sisteme de navigatie gps 100% romanesc, Smailo. De asemenea, suntem foarte fericiti de evolutia Continental Hotels si Autonet, fiecare dintre ei lideri in domeniul lor.
[ Download PDF ]