Specialistul clujean Bogdan Brînzaş recomandã dezvoltatorilor imobiliari sã îşi personalizeze ansamblurile rezidenţiale.
Specialiştii în identitate de marcã au recomandat investitorilor de pe piaţa imobiliarã clujeanã sã vândã ansamblurile pe care le realizeazã ca pe nişte concepte, nu ca pe simple construcţii. Clujul adunã timp de patru zile specialişti în marketing, branding şi relaţii publice, cu ocazia manifestãrii “Zilele Marketingului “Piaţa imobiliarã a ajuns la un grad de dezvoltare şi de competiţie care obligã dezvoltatorii sã vândã concepte şi moduri de viaţã sau de muncã. Dacã acum câţiva ani erau vândute apartamente şi case, adicã metri pãtraţi şi finisaje, în acest moment trebuie vândute concepte, direcţionate cãtre grupuri-ţintã bine definite din punct de vedere geografic, demografic, al veniturilor, obiceiurilor şi aspiraţiilor de viaţã”, explicã Bogdan Brînzaş, creative director & CEO Branzas. Ideea de a vinde concepte este cu atât mai plauzibilã într-o piaţã care a trecut de la dezvoltãri de douã blocuri la ansambluri cu facilitãţi şi servicii. “Consultanţii de brand au rolul de a ajuta la creionarea diferenţiatã a poziţionãrii acestor concepte şi în crearea unor branduri. Aceastã gândire este aplicabilã la concepte de locuit (complexuri de case sau apartamente), cât şi cele recreaţionale (shopping, mall-uri) sau de birouri”, mai aratã Brânzaş.
“S-au dat diverse tunuri”
Observaţiile specialiştilor în branding pot fi exemplificate prin modul în care se face promovarea în piaţã a proiectelor, unde multe dintre acestea sunt definite ca “unice” şi oferind “un stil de viaţã”. Un exemplu este ansamblul rezidenţial din cartierul Grigorescu. “American Village înseamnã mai mult decât un cartier rezidenţial high-life, este conceput special pentru stilul tãu de viaţã”, sunã mesajul celor de la Ceda Imobiliare. La fel procedeazã şi CRE, dezvoltator a douã proiecte din cartierul Bunã Ziua. “Trustul CRE doreşte sã creeze valoare pentru clujeni, sã le propunã tuturor un alt stil de viaţã”, susţin cei de CRE. “Motivul pentru care noi vindem bine este cã încã de la început am creat un brand. într-o piaţã în care multã vreme s-au dat diverse «tunuri», încrederea este cea mai importantã dintre valorile pe care trebuie sã le transmitã un dezvoltator imobiliar”, explicã Diana Calfa, managing director CRE.
Apelează la specialişti
Elementul care diferenţiazã un brand din segmentul imobiliar este impus de natura produsului care se vinde. “Eu pot sã merg mult mai ţintit. Clientul ajunge sã foloseascã produsul abia dupã un timp (locuinţa în fazã de proiect – n. red.). Aceasta înseamnã cã pot sã personalizez relaţia cu el şi sã-mi adaptez mesajul în comparaţie cu produsele cãrora trebuie sã li se facã mai multã publicitate TV. Noi ne-am creat brandul cu un specialist în domeniu”, spune Calfa.
Se vinde şi conceptul
în momentul lansãrii proiectului rezidenţial pe locul fabricii de dulciuri Feleacul, oamenii de afaceri Cãlin şi Octavian Buzoianu au propus, la rândul lor, un stil de viaţã, şi nu doar câteva sute de locuinţe. Acum, când existã varianta implicãrii unui alt dezvoltator, iniţiatorii susţin cã aceasta presupune în continuare nu doar valorificarea terenului, ci şi proiectul şi conceptul gândite pentru locaţia din cartierul Mãrãşti.
Succes la studenţi
Evenimentul organizat de Asociaţia Studenţilor Secţiei de Marketing din Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a avut loc în perioada 28-31 mai. La Casa de Culturã a Studenţilor se desfãşoarã seminarii, workshop-uri şi concursuri. Manifestãrile au abordat segmente ca marketingul politic şi sportiv, mediul bancar şi auto, relaţiile publice. Printre invitaţi s-au mai numãrat Cãtãlin Ştefãnescu (TVR), Liana Stroia (Einvest Bucureşti) şi Mãdãlina Matica (DotCommerce).