BRANDUL CORPORAŢIEI ROMÂNIA (II)

Afirmam în prima parte a acestui articol că România trebuie gandită ca o corporaţie, fără nici o diferenţă faţă de cum gândeşte o corporaţie globală.

Paranteză strategică, deschisă pentru a vorbi de “valoarea” vinurilor noastre. Se crede ca avem vinuri bune, deci una din direcţiile pe care putem construi brandul nostru e gata identificată. Ca urmare a unui studiu la nivel naţional (aflu din surse “bine informate”), s-a descoperit ca 42 la sută din vinurile româneşti de pe piaţă sunt contrafăcute sau conţin compuşi care n-ar avea ce căuta în vinurile noastre. Privind din perspectiva producţiei, descoperim că la nivel european şi mondial producătorii se zbat să obţină produse naturale, cu o aromă de fruct cât mai pură, utilizând procedee de stoarcere a pulpei fructului fără a “scoate” aromele şi substanţa din coaja şi din lemnul ciorchinelui, spre deosebire de procedeele noastre de vinificaţie care folosesc la stoarcere tot ciorchinele, la gramadă. Din punct de vedere al marketingului, din cauza mutaţiilor în obiceiurile consumatorilor, producătorii de vinuri se orientează către vinuri mai uşoare, aromate, vinuri roşii tinere iar denumirile de origine controlată sunt la mare preţ. În contradicţie cu tendinţa mondială, vinurile noastre roşii, de exemplu, sunt “primitive”, “grele”, “dure”, alcoolizate, pline de substanţă şi tanin şi se pot bea însoţind doar măncăruri consistente şi grase, o spune un specialist in vinuri. Dar alimentaţia în acest moment suferă mutaţii majore, “low fat” fiind lege nescrisă. Deci, din punct de vedere al strategiei brandului Romania, e bine sa mizăm pe vinurile noastre sau nu!? Daca da, cum o facem? Paranteza închisă.

Acest exemplu îl consider folositor pentru a ilustra pericolul utilizării laitmotivelor noastre (vinuri, Maramures, mânăstiri din Moldova, Delta, Dracula, litoral, ospitalitate, IT ieftin şi bun ), fără o reală examinare a caracteristicilor, potenţialului şi a implicaţiilor acestora. Pentru că, dacă vrei să vizitezi locurile Dracului de lângă Pasul Tihuţa, prima dată îţi faci praf maşina, la propriu. Pentru ca dacă vrei agroturism în Maramureş e foarte posibil să manânci în ograda omului şuncă şi brânză de la magazin, nu de la sursă. Pentru că dacă vrei programatori ieftini şi buni, mai bine mergi la ruşi. Pentru că, după spusele multora, Bucureştiul este un mic Istanbul, departe de orice aspiraţie europeană. Şi ce ne facem că n-avem nici măcar un fel de mâncare naţională!?

Un brand, orice brand, are două componente aparent în totală opoziţie. Partea înfrumuseţată, coaja mustind de seva prospeţimii, noutăţii şi promisiunii şi partea “onestă”, caracteristicile intrinseci, reale, care contrabalansează “mica minciună nevinovată”. Asa se realizează echilibrul pentru ca promisunea să nu fie gogonată şi experienţa consumatorului dezamagitoare, să asigure repetitivitatea cumpărării şi un “word of mouth” pozitiv. Strategic vorbind, România dacă « minte rău », o face în defavoarea ei, adaugând încă un mesaj nepotrivit lângă actualele percepţii negative, existând pericolul real să se creeze un “word of mouth” deloc pozitiv despre “secretele noastre bine păzite” (citat dintr-o recentă aserţiune despre brandul România) .

Drept urmare, mă gândesc că brandul România trebuie să fie în primul rând onest cu noi, apoi cu ei şi să ne aşteptăm la rezultate în 10-15 ani, timp în care să respectăm strategia cu sfinţenie, mai abitir decât Constituţia. Spre exemplu, actualmente mult blamata “Corporaţie America” a avut nevoie de zeci de ani să ajungă prima dată iubită de tot globul, apoi încet-încet să facă “schimbarea” către sentimente mai puţin favorabile. Şi totuşi, este privită ca şi Mecca bunăstării, valorilor democraţiei, şamd. Brandul lor nu e vulturul american roşu, alb, albastru, ci tot restul valorilor asociate cu acesta şi a credinţei in ei înşişi, în primul rând.

Pentru că, nu-i aşa, brandingul începe la interior !